Maria Șarapova, suspendată de ONU din funcția de ambasador al bunăvoinței

Maria Șarapova, suspendată de ONU din funcția de ambasador al bunăvoinței
Publicat: 15/03/2016, 18:04

Fostul lider mondial era ambasador al bunăvoinței din 2007. În cadrul Organizației Națiunilor Unite, Maria Șarapova se ocupa cu ajutorarea supraviețuitorilor dezastrului de la Cernobîl, din 1986.

„În lumina anunțului facut recent de Maria Șarapova, am hotărât să o suspendăm din rolul de ambasador al bunăvoinței cât timp investigațiile continuă”, au scris reprezentanții ONU într-un comunicat publicat marți pe site-ul oficial, potrivit publicației britanice The Guardian.

Maria Șarapova a recunoscut, pe 7 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că a fost depistată pozitiv după un test antidoping susținut la Australian Open. Meldonium este o substanță care a intrat pe lista medicamentelor interzise de la 1 ianuarie. Rusoaica a susținut că nu știa că medicamentul se află pe lista celor interzise.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Cum arată Prințesa Kate Middleton acum, la 2 luni după ce a început chimioterapia. Unde...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare...
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei. Polițiștii l-au reținut și dus la audieri....
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Rovinieta își păstrează valabilitatea dacă schimbi numărul de înmatriculare?
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Volodimir Zelenski, la un pas să fie ucis. A fost trădat. Cine plănuia să-l omoare
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
Cum s-a ferit Smiley de scandaluri: ”Nu prea mă cert cu lumea în general”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
O substanță din rodii ar putea ajuta la prevenirea bolii Alzheimer
×